Biserica M28 București

Cuvintele prind viaţă în lume deoarece inima care pompează misiunea bisericii este Isus Cristos Însuşi.

Misiunea de a-L mărturisi pe Isus tuturor oamenilor nu este doar un aspect al existenţei bisericii, ci este motivul existenţei ei.

Creștinul poate spune că a înțeles inima Evangheliei atunci când inima lui este mișcată să-i dea glorie lui Dumnezeu.

Îndemnul de a saluta diversitatea creștinilor din Biserica trebuie neapărat însoțit și de un îndemn solemn la vigilență

Dorința creștinului de întărire în credință trebuie continuată cu saluturi frățești în ciuda provocărilor relaționale.

Atunci când dorința de a spune Evanghelia tuturor este împiedicată, continuă să-ți dorești intens, având încredere în voia lui Dumnezeu.

"Noi Îl predicăm mereu pe Isus. Acest lucru poate părea un subiect limitat, monoton, chiar ar părea să fie curând epuizat, dar nu ajungem niciodată la capătul lui." Martin Luther

Unitatea unei biserici se consolidează sau se destramă întâi prin acțiunile credincioșilor tari și apoi prin cele ale întregii comunități.

Creștinul care trăiește cu adevărat prin credința în Evanghelie, în loc să judece prin respingerea celorlalți, judecă acceptarea lor, slujindu-i în ciuda slăbiciunilor lor.

Scopul pentru care Dumnezeu a dat Legea a fost să descopere păcatul și să îl epuizeze pe om de pretenția că se poate mântui singur.

Doar o inimă transformată de Dumnezeu recunoaște că trebuie să se supună autorității statului și poate discerne felul în care să o facă.

Comportamentul creștinului față de aproape trebuie să fie motivat de o iubire sinceră, indiferent de context.

Credința în Evanghelie îl aduce pe om într-o relație nouă cu Dumnezeu și sinele, care îl cheamă să trăiască nonconformist în această lume.

Continuarea în bunătatea lui Dumnezeu nu trebuie luată ca drept sigur, ci este necesară înnoirea credinței în fiecare zi. Credinciosul Noului Legământ începe și continuă umblarea prin credință.

Faptul că Dumnezeu este suveran în planul de mântuire, nu îl absolvă pe cel care aude, dar nu ascultă Evanghelia.

Acordarea de către Dumnezeu a milei și a împietririi nu sunt acte echivalente. Îndurarea lui Dumnezeu este oferită celor care nu o merită; împietrirea Sa îi afectează pe cei care, prin păcatul lor, au meritat deja condamnarea.

Siguranța credinciosului stă în faptul că ceea ce era imposibil să realizeze Legea, Dumnezeu a realizat prin puterea Duhului Sfânt.

Fie că vorbim despre o persoană neregenerată care are nevoie de mântuire, fie că vorbim despre cel regenerat care are nevoie de sfințire, legea nu are puterea de a mișca voința în a-L asculta și iubi pe Isus.

O viață creștină relaxată cu păcatul nu vine din accentuarea harului în detrimentul ascultării, ci din ignoranța învățăturii despre botez și convertire.

În timp ce speranţa celor care sunt în primul Adam este distrusă de domnia păcatului și a morţii, speranţa vieţii veşnice a celor care sunt în al doilea Adam este garantată de domnia harului și a vieţii.

Îndreptățirea prin credință lucrează în inima celui păcătos o speranță atât de glorioasă încât nu poate să nu se laude cu ce a făcut, face și va face Isus.

Vestea bună a Evangheliei este că Dumnezeu a arătat celui vinovat o dreptate care se primește în dar prin credinţa în crucea și harul lui Cristos.

Cel care respinge faptul că toți oamenii sunt sub păcat, astfel vinovați, respinge singura cale de scăpare, și anume dreptatea oferită de Dumnezeu doar și numai prin credință.

Legământul lui Dumnezeu are o valoare nestrămutată, Dumnezeu este credincios făgăduinţelor făcute, El este drept ca Judecător şi adevărata Sa slavă este promovată doar prin bine, niciodată prin rău.

În timp ce omul se grăbește să judece falimentele altora, ipocrizia îl orbeste să-și vadă propriul faliment și faptul că toți oamenii vor sta înaintea dreptei judecăți a lui Dumnezeu.