A Fost Odată

Constantin Brâncuși i-a dăruit țării noastre ceva unic, scara către cer, Coloana infinitului , dar și o mulțime de alte lucrări pentru care este apreciat de întreaga lume. Artistul spunea că a fost întotdeauna inspirat de simplitatea, dragostea de natură și bunul simț al oamenilor din România, iar aceste motive se regăsesc în întreaga sa creație. „Când eram copil am visat întotdeauna că zbor în co...

A fost odată, nu foarte departe un bătrân tare muncitor. Toată lumea îi spunea Fermierul Harnic, pentru că avea grijă de pământ ca de un prieten bun. În grădina lui creșteau mereu morcovi, cartofi, sfeclă, mere roșii, pere dulci și prune gustoase. Alături de el era aproape mereu nepotul său, Matei , un băiețel curios, cu ochii mari și multe întrebări. Matei îl urma prin grădină pas cu pas, călcând...

Într-un pahar cu apă rece și limpede se răsfăța o picătură curajoasă pe nume Picurel cel Voinicel . Strălucea ca o mărgea pe marginea paharului, iar valurile mici o legănau blând dintr-o parte în alta. De când fusese turnată aștepta momentul în care va porni în misiunea vieții sale: drumul prin corpul unui om mare sau mic.

Într-o zi veselă precum copiii de la grădiniță, soarele se juca printre picături călduțe de ploaie. Regele Poftilă, despre care sigur ai mai auzit în alte povești, invită oamenii din ținut la un picnic în centrul regatului său, la umbra unui stejar bătrân. Pe lista de invitați se aflau Regele Vitamină, Prințesa Morcovina, dar și delicata Prințesă Verdeață. Se spunea că ea a reușit să găsească un i...

Ce frumoasă e vacanța de vară și cât de mult o așteaptă copiii! La grădiniță sau școală, toți micuții se bucură atunci când relaxarea e în toi. Unii merg la bunici, alții aleargă pe vârfuri de munte sau își răsfață piciorușele în nisipul fin al mării inventând tot felul de jocuri. Mara și Luca nu își doreau decât să ajungă mai repede la căsuța bunicii, aflată în inima unei câmpii mari și verzi. -...

A fost odată o vale luminoasă, unde soarele strălucea ca o portocală mare pe cer. Acolo se afla un regat colorat pe nume Bombonezia. Oriunde te uitai vedeai case din turtă dulce, acoperișuri din ciocolată și felinare din acadele colorate. Ți-ar plăcea să locuiești acolo, nu? În Bombonezia oamenii erau cam obosiți și cam… pofticioși. Mâncau dulciuri dimineața, la prânz și seara. Totuși, cel mai mar...

În România există o tradiție veche de sute de ani, numită transhumanță.  Ea înseamnă că păstorii, adică ciobanii, își duc turmele de oi dintr-un loc în altul, în funcție de anotimp. Vara, oile urcă sus pe munți, acolo unde iarba este grasă și verde, iar iarna coboară în zone mai joase și mai calde. Această călătorie a turmelor face parte din viața pastorală tradițională și este atât de importantă,...

A fost odată un ceasornicar bătrân, cu părul alb ca zăpada proaspătă și chipul brăzdat de ani. În timp ce se plimba prin pădurea de la marginea împărăției unde își ducea traiul, a zărit ceva strălucitor la rădăcina unui brad stufos. Curios, s-a aplecat și a descoperit un ceas cu mecanism fin lucrat care ticăia încet, ca și cum ar fi avut propria inimă.  - Un ceas! Ce coincidență! E așa de frumos!...

IA este una dintre cele mai valoroase piese de îmbrăcăminte din spațiul românesc. Cămașa de sărbătoare , cusută manual, poartă pe ea semne străvechi care pot fi urmărite până în secolul al IV-lea î. Hr. Fiecare ie este unică și spune o poveste: despre familie, anotimpuri, credințe și legătura omului cu natura. Pentru frumusețea, vechimea și semnificația ei profundă, ia cu altiță a fost înscrisă în...

Odinioară simboluri ale curților imperiale, caii lipițan i sunt astăzi ambasadori ai unui patrimoniu cultural comun - o punte între generații și între națiuni. Grație recunoașterii UNESCO , moștenirea lor este protejată și transmisă mai departe, iar lipițanul, cu mersul său elegant și privirea inteligentă, rămâne o poveste despre echilibru, frumusețe și tradiție.

La Horezu, tradiția se modelează zilnic în mâinile meșterilor și se coace în focul cuptoarelor. Ceramica își are originile în nordul județului Vâlcea, în inima Țării Românești. Meșteșugul a cunoscut o dezvoltare deosebită în secolele XVII-XVIII, în jurul Mânăstirii Hurezi, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Imaginează-ți un cerc larg de feciori îmbrăcați în cămăși albe, strânse la mijloc cu brâie colorate din lână, pălării împodobite cu pene de păun sau ciucuri și cizme negre lucioase. Se aud tropote pe podea, bătăi de palmă și strigături. Așa începe Jocul Fecioresc, un dans tradițional bărbătesc transmis din tată-n fiu în satele din Transilvania, jucat împreună de români, maghiari și rromi. Pentru v...

Colindatul este unul dintre acele ritualuri care nu doar că a supraviețuit secolelor, ci a devenit un simbol viu al comunității. Nu e doar o tradiție de iarnă, ci un cântec despre lumină. Tocmai de aceea, în 2013, UNESCO a recunoscut oficial Colindatul de ceată bărbătească din România și Republica Moldova ca parte a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Astăzi, el stă alături de marile c...

Există locuri în care timpul nu se grăbește. În satele din Oltenia, cu câteva zile înainte de Rusalii, o tradiție misterioasă prinde viață - Călușul, unul dintre cele mai spectaculoase și vechi ritualuri românești. Numele său vine de la „căluș", partea de lemn a căpăstrului calului. Recunoscut de UNESCO în 2008 ca element din patrimoniul cultural imaterial al umanității, Călușul este mai mult decâ...

Doina este glasul pe care românii îl folosesc de secole pentru a-și exprima dorul, tristețea, dragostea sau melancolia. UNESCO a inclus doina pe Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității în 2009 ca un semn de recunoaștere globală a valorii ei culturale și emoționale. Prin doină, descoperim o parte esențială a identității românești, transmisă din generație în generație.

Scoarța nu este doar un covor țesut la război, ci o poveste spusă fără cuvinte. În satele din România, femeile au țesut scoarțe timp de sute de ani, folosind lână, fibre vegetale și multă răbdare. Fiecare linie, culoare sau formă a decorului are o semnificație: spiralele, Pomul Vieții, păsările, râurile sau brazda arată cum vedeau femeile lumea din jurul lor. De aceea, scoarțele sunt considerate a...

Cu mult înainte ca hărțile să despartă țări și popoare, când oamenii modelau în lut și ciopleau piatra, s-a născut un obicei firav și puternic deopotrivă: Mărțișorul. În epoca în care timpul era măsurat de lunile primăverii și recolta înflorea odată cu cerul, oamenii purtau la piept sau la mână două fire împletite, alb și roșu, ca o amuletă, un jurământ tăcut între om și natură. Astăzi, mărțișorul...

Știi senzația aceea plăcută pe care o ai când ajungi într-o pădure sau la marginea unui oraș mare? Pare că e mai... răcoare și părinții îți spun că ați ajuns la aer curat. Ei bine, pentru a putea respira, e important ca aerul din jurul nostru să fie curat. O parte din poluarea aerului are legătură cu diverse cauze naturale, cum ar fi praful, însă oamenii sunt primii vinovați din cauza industriei ș...

A fost odată ca niciodată, într-o căsuță mică de la marginea pădurii, un cuplu de oameni simpli și buni, care își doreau din tot sufletul un copil. În fiecare zi se rugau: — Să fie chiar și cât un deget, numai copil să fie! Și, ca prin minune, dorința li s-a împlinit. Li s-a născut un băiețel, mic, mic de tot — nici cât degetul unui om mare. Așa că i-au pus numele… Tom Degețel. Deși era mic, Tom e...

A fost odată ca niciodată, într-un regat îndepărtat, un negustor bun și cinstit care avea o fiică blândă pe nume Bella. Toată lumea o iubea pentru inima ei mare! Într-o zi, negustorul a plecat într-o călătorie lungă. Ce ai vrea să îți aduc la întoarcere, draga mea? Doar un trandafir roșu.

A fost odată, departe, într-un colț tainic al oceanului, un regat de lumină și coral, locuit de sirene cu glasuri vrăjite și ființe ale adâncurilor, purtate de curenți ca de vis. Peste aceste ape domnea Regele Triton, puternic și mândru, stăpânul mărilor. Dintre toate fiicele sale, cea mai mică era Ariel — visătoare, curajoasă, cu păr roșu ca apusul și ochi curioși ca zarea. Dar Ariel era altfel....

Într-o casă primitoare, pe o stradă liniștită, trăia o cățelușă cu ochi blânzi și blană mătăsoasă. Numele ei era Lady — sau Doamna, cum îi spunea cu drag familia. Fusese oferită în dar de Crăciun și, de atunci, era răsfățata casei.   Lady dormea pe perne moi, purta o zgardă de piele cu medalion de aur și era convinsă că lumea e un loc sigur, plin de iubire și… mâncare bună.

Într-o vilă impunătoare dintr-un colț liniștit al Parisului, cu obloane verzi și pereți îmbrăcați în iedera verii, locuiește Madame Adelaide Bonfamille. Este o doamnă rafinată, trecută prin viață cu grație, care își petrece zilele alături de patru pisici adorabile.

Londra. Un oraș aglomerat, cu taxiuri care claxonează, ceainării cu ferestre aburite și parcuri verzi, unde câinii își plimbă mai degrabă stăpânii și nu invers. Într-un apartament cochet, pe o stradă liniștită, trăiesc Roger, un compozitor tânăr și visător, și Pongo, dalmațianul său loial și isteț.