Adrian Munteanu - amsonete

Cuvânt confuz, cenuşă călătoare Ca cearcănele castei crinoline Curma cabala crudelor canine, Cântând canonul, căutând candoare.   Cartea citită ciob confuz conţine Cât consonanţa cucerind culoare. Calc creanga-n colbul calpelor covoare, Când cerul clipei cobora coline.   Ce caldă ciută clatină cleştarul Cernitelor consoane care cos Conturul crucii căutând chenarul   Cucernicelor corzi cu chip ceţo...

Spune-mi spre seară te iubesc. Odată. Cum nu mi-ai spus de când te am în sânge. Nu vezi că-s trist şi răsuflarea-mi plânge Sub coapsa ta în chinuri frământată?   Toarnă cuvântu-n mierea ce se strânge În cupa tainei îndelung păstrată, Ca să-mi cuminec clipa alinată Cu azima ce între noi se frânge.   În timp ce ruga n-a sfinţit havuze, Din degete s-au revărsat poveşti Şi-n peşteră, umbros lăcaş de m...

Sonetul meu s-a ridicat pe schele, A ros din tihna anilor şi-a minţii, Şi-a ascuţit cu-nverşunare dinţii, Tânjind să smulgă lenea din prăsele.   Nu l-au sedus nici fala, nici arginţii. S-a copt în umbra vrerilor rebele; A devenit  fântână din castele, Să bea din ea şi sluga, dar şi prinţii.   Nu i-am cerut nici vamă, nici chirie Decât un vârf de paloş înroşit În jarul blând ce tâmpla mi-o îmbie  ...

De ce mai scriu sonete azi, când veacuri De gesturi tandre-au devenit istorii, Când melosul suavelor prigorii  A fost ucis în silnice atacuri? Ca să mai simt parfumul fin al florii, Să urc visări de taină în hamacuri Şi magice săruturi din iatacuri Să le prefac pe toate în victorii. Ca să-mi cultiv râvnirile ascunse, Uitate-atât sub un tărâm anost, Prin văgăuni cu umbre reci împunse De gândul blân...

Talaz de oameni, menajere-n ţoale Obraznice prin dezgoliri de pulpe, Adolescente jinduind să-ntrulpe Femei mature de la sfârc la poale.   Nu-i nici un loc pe bănci. Priviri de vulpe Trimit săgeţi. Răspund cu-n zâmbet moale, Să nu-mi aşez trăiri pe stânci domoale, Ca să-mi preschimb traseu-n mii de culpe.   Târziu dispar. Rămân să-mi urc ţinutul Printre mirări din ochi de prunc nătâng. Am pus sonet...

În pârgul toamnei mi-am găsit soţie. Nu-i de pe-aici, dar nici de prea departe. De unde-au scris uimirile o carte, Tăind adânc din simetrii felie.   I-am dăruit şirag din şapte arte, Acorduri şapte prinse-n pălărie. În părul ei de aur pur adie Vocale dulci şi voluptăţi deşarte.   Sublimă-n trup, cu glasul de cristaluri, Tremurătoare-n puf de păpădii, Mi-a fermecat simţirile la baluri   Cu pasul ei...

Când să parchez în faţa casei mele, Văd locul ocupat şi nu m-ajută Privirea calmă. Intru în derută. A fost o zi cu-o sută de belele.   Vine vecinul, cel bolnav de gută. - A cui e rabla? zic, pornit pe rele. Simt că mă ia pe loc cu ameţele. - Sunt musafiri la numărul o sută.   - Şi chiar la mine s-au găsit să steie, Să nu-mi pot pune roata lângă scări? - Câte bordeie-atâtea obicee!   Îmi vin în cap...

      Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,       Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.       Deschide porţi să bântuie dorinţa       Pe-nvolburate pajişti cu silfide.   În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa       Şi sânii dornici de-ncleştări avide        Să îi frământ cu palma ce decide       Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.         Desfă cuibarul tainic să pătrundă       Un aprig lup ţinut prea des închis,...

        Între Nu și Da Ne dăruim vlăstarului iubirii. Eu îl silesc să intre în canoane, Tu îl fereşti de spaime şi de toane Şi îl îmbraci în haina primenirii. Severitatea mea în largi amvoane, Dospind precepte peste legea firii, Blândeţea ta, dând liber frâu pornirii De-a contura din dor şi joc icoane. Gândesc la două talere de ceaţă, Contururi vagi de suflet ce-or purta Acea Balanţă Cosmică pe vi...

Ţâşnesc în buza serii artificii. Ah, pân-aici mi-a fost, la o adică! Îmi sare-n braţe câinele de frică Şi intră-n casă-ngrijoraţi amicii.   În piept bătaia pulsului indică Loviri de gong, de parcă-s plin de vicii. Ce fel de rost e-acesta, ce servicii Să slobozeşti catran ca pe-o alică?!   E zi festivă. Gloanţe-mpuşcă cerul De parc-ar fi trasate în orar. Alungă norul. Se porneşte gerul   Şi nu am l...

Abrupt atac arípă amuţită Amorfe-accente aspru amputate Adăpostesc apusuri amânate Având alături arma aţintită Afinităţi adesea admirate Aur ascund alica aţipită Acea arcadă amplu alungită Ardea alcoave-acerb asediate. Atent ascult aceeaşi abordare A acoladei axului astral Amurgurile asfințesc altare Actinii-albastre au ajuns aval Adevereşte-ardenta alternare Acord adus aproape abisal

 - Unde mi-e mama? Unde-i este locul? Pe înţelept copilul îl descoase. Şi i-a răspuns, cu vorbele-i mieroase: - În ţara-n care mai domneşte focul.   Trist a rămas vlăstarul. Stânci hidoase Apar în zare. - Unde mi-e norocul? Se-ntreabă pruncul, prelungindu-şi jocul. - Pe-un ţărm în care dorm oştiri de oase.   Ca să te-nalţi şi piscul să te ţină, Ucide Taurul în noi pitit, Zdrobeşte şarpele ce o să...

prea strâmt e locu-n camera trăirii abia-mi pot duce mâna către gură ochi reci din storuri liniştea mi-o fură și vaietul a gâtuit zefirii doar până către ziduri se îndură să se întindă-n umbră trandafirii reci şovăieli în tainele privirii îmi sfâşie nădejdile cu ură prăfoase molii rod brocart de vise și carii au pătruns în gândul mut să-nceţoşeze ploapele deschise cu greu ridic opaiţul de lut spar...

De ce-nnegresc o coală de hârtie?

A sângerat o toamnă care pleacă Din lumea asta veșnic în derută Și-am coborât uimit aceeași rută Pe care vremea-n hăuri se îneacă.   Mă văd bătrân, aproape de o sută, Apoi bărbat tăiș scoțând din teacă Și tânăr brad căznindu-se să treacă Prin ploi și vânt urlând de pe redută.   Adolescent, am revăzut prin ceață Iubiri tăcute, spaime ce mă rup. Am coborât avid în dimineață   Și iată-mă copil cu din...

Se-nalţă bradul. Singur stă şi-aşteaptă,  Fără să ştie ce va fi să vină  O rază frântă, implorând lumină,  Viforniţa muşcând din el nedreaptă?    Doar stânca albă e cu el vecină.  Priviri de muguri către ea îndreaptă  Şi-o creangă-n cer a mai suit o treaptă,  Desferecând izvoare de răşină.    Departe-i drumul. Cerbul nu-l întrece  Şi poarta lumii a deschis visând,  Înveşmântat cu brumă-n noaptea r...

- Vreau doar un sfat, maestre, vreau o cheie, Pentru-a ieşi din trupul meu afară. - Ce-i mai urât în lumea ta ternară? Adu-mi răspunsul, vino c-o idee! M-am îmbrăcat, cu râvna mea sumară, Am colindat - aprinsă odisee - Pământ şi spaime, gânduri de femeie Şi m-am întors, răspuns să-i dau, spre seară. Cel ce-a-ntrebat într-un copil se-ascunde. - Eu ştiu răspunsul! spun. Ura-i mai rea. Aştept acuma c...

  Stăpân mă cred pe tainele naturii   Când rup o creangă sau strivesc o floare,     Când gâza-n palma-nţepenită moare,     Când storc un fruct  în cerul fad al gurii.     Dar n-aş putea s-aduc o zi cu soare,     Să schimb în ger răsufletul căldurii  Şi-n labirint tocmirile nervurii   Înşerpuite-n frunza călătoare,    Să poruncesc vulcanului să tacă,    Să fiu din hoţ un bun samaritean,     Sălbati...

Spune-mi, iubito, unde-ți e popasul? În cuib zănatec, în amurg de ceară? Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul? Cum ai învins râvnirile de fiară Ce-au despicat pădurile cu pasul, Ca să-mi aplec genunchiul, să-mi fac masul La umbra coapsei tale de fecioară? Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie, Bea din potirul brumelor nectar Şi din căuş de patimi apă vie, Arde-ţi veşmânt...

  Să nu mai văd cum umbra-ţi se prelinge Printre coline, sărutând amiaza Şi din înalturi asfinţeşte raza Ce-n tihna crucii din altar învinge?   Să nu mai simt cum ne-mpresoară oaza Pădurilor şi umbra lor atinge Bătrânul Şchei când peste uliţi ninge De se opreşte-n neştiuturi fraza?   Vom adăsta mereu în toamna blândă, Cu truda-n sânge, depănând poveşti; Pe Tâmpa duhuri se aştern la pândă   Să ducă...

Adrian Munteanu - poet, actor, performer

Ţin sfat cu mine-n colţ ferit de lume. Cuvântul mă mai crede o epavă. Reînnoit la mijloc de octavă Nu şi-a găsit sub tâmpla mea un nume. E frig destul pe-a sufletului navă! Prin carotidă se preling cutume. Consoanele nu-s tată şi nici mume Atâtor clipe subţiate-n lavă. De unde-atâta verticalitate Când glasuri te-nconjoară şi te ard? Dar eu rămân şi cred că se mai poate, Iar gândul meu, murind tăcu...

Iubirea mea de linişte deplină Apare-n trup din legi mereu înalte. E o iubire neoprită-n halte, Îmbietor de tandră şi senină. Nu caută-ntrupări din strâmbe dalte  De picurat pe suflet în surdină, Nu se revoltă fără nicio vină Pe cei ce vor în scări de foc să salte, Nu osteneşte-n sine, nu abundă  În rod gustat mereu ca antidot. Întinde-n gând cărări, ca să le-ascundă De tot ce vreau să-mi amintesc...

Rostogolit prin colb, strivit prin spaţii Sub ghilotiona razelor impure, Izbit de vânt tăios ca o secure, De-un anotimp ce-a îndurat mutaţii,   Ieşit târziu la streşini de pădure, Privind trufaş, ca să primesc ovaţii, Iubind orgii cu târfe şi libaţii, Insinuat printre zidiri obscure   Pe-a libertăţii frânghie îngustă Mi s-a părut că dănţuiesc şi tac, Că nu mă-nving uitări urlând prin pustă.   M-am...

rămân cocoşul pus pe-acoperişuri din tablă sură înfruntând furtuna nu îl înmoaie vipia nebuna  nu se încurcă-n oarbele desişuri  de sus oraşul pare văgăuna  în care surzii îşi înfig tăişuri  un soi ciudat de umbre şi hăţişuri  în care scurmă necurmat minciuna  dar casa mea bătrână şi-a dus veacul  şindrila curge moale în răstimp  rugina groasă mi-a tăiat hamacul  mă încovoi sub orice anotimp  şi p...